Ce face românul când îi lipseşte ceva din gospodãrie? Imprumutã sau te furã pe faţã. Gãsesc şi eu mai practic, decât sã merg sã-mi cumpãr o mãturã, o gãleata, mai bine împrumut/fur şi când posesorul îşi aduce aminte te faci cã nu ştii
Punctul culminant a fost când vecinii mei mi-au cerut curent, am înstrâmbat din nas şi relaţia noastrã s-a ruinat. Ȋn sfârşit, aşteptam de mult aceastã ocazie! Au urmat clasicele ameninţãri: ”Se întoarce roata, o sã vezi tu!”. Da, nimic nefiresc, asta îmi doresc şi eu în continuare.
Da, la sat se mai practicã genu asta de ”imprumuturi” dar de fapt hoţia face parte din tradiţie, dar totuşi la oraş mã aştept sã fie mai civilizaţi. Când pleci din România, ajungi într-o capitalã mare europeanã şi dai tot de genu ãsta de comportament, degeaba ai plecat! Desigur vecinii mei au preluat şi alte obiceiuri româneşti aici, chiar dacã nu se prea potrivesc cu atmosfera sau cultura oraşului. Duminica spre exemplu sunt singurii care lucrã, şi nu mai discret ci cu falã, tot cartierul trebuie sã ştie cât sunt ei de harnici. Manelele şi pãlinca acompaniindu-i mereu, aşa ca sã aibe mai mult spor. Obiceiuri rurale mai balcanice, care îi fac sã iasa într-un mod negativ în evidenţã.
Ȋşelãtorii precum sã-ţi dai foc la casã cu gândul sã iei banii de pe asigurarea pe care tocmai ai incheiat-o, au incercat sa facã. Mãcar de mai aveau rãbdare sã treacã un an, sã fie mai plauzibil incendiul izbucnit din senin: ”Sa pacãlim sistemul şi sã ne înnoim garderoba!”. Credeau cã dau lovitura, numa cã a cam ars casa de tot, poliţia i-a investigat şi au ajuns sã doarmã în maşinã, nu pentru mult timp. Au negociat cu mine sã-i gãzduiesc pentru câteva zile numai, am refuzat şi ca sã-mi arate cum se întoarce roata, s-au reîntors ca sã îmi dea ’’lovitura de graţie’’: eu locuiesc tot in acelaşi bloc, la etaju încã pârlit de la ultimu’ incendiu, pe când ei s-au mutat la vilã, primitã de milã de la un parlamentar, unde tipa lucrã ca menajerã, şi nici mãcar nu trebuie sã plãteascã chirie! Bun, ciao!
Culmea este cã în România nu am avut contact cu genu acesta de oameni, şi m-am perindat şi prin zone urbane dar şi prin zone rurale mai puţin dezvoltate. Toatã povestea a luat proporţiile unei telenovele la bloc, pentru cã la un moment dat eram vreo 4 familii de români, grav! A mai rãmas doar una: daca nu şi-au dat foc la locuinţa, s-au luat la bãtaie sau n-au plãtit chiria şi în condiţiile acestea au fost obligaţi sã disparã! Majoriatetea erau de prin nord-vestul ţãrii, tineri pânã în 25 de ani şi probabil voi mai scrie despre ei, pentru cã zãu m-au impresionat.
Am încercat sã nu interacţionez prea mult cu ei, dar aşa câteodata eram curioasã sã vãd cât îi duce prostia,îi duce departe, atât de departe incat ma rãtãceam urmãrindu-i. De exemplu privind la un suvenir din Madeira, o vedere redând un peisaj de vacanţã idilic, mã întreabã vecinu’:” Auzi, tu crezi cã Madeira îi un sat din România? Eu cred cã da, nu-i de prin zona mea, dar ar putea sa fie de prin Oltenia, cine ştie ce-i pe acolo.” Deci Madeira dacã nu ştiaţi e un sat din România. Acolo mergţi sa daţi cu sapa în vacantã, nu-i aşa?
oselavie 